Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

'Concertele roz' continuă la Sala Radio

Publicat: luni, 6 Iulie 2020 , ora 0.00
La Sala Radio se va încheia în această săptămână seria Concertelor roz, organizată de Radio România Muzical și Orchestrele Radio România. Miercuri, 8 iulie 2020, se va derula ultimul recital dedicat compozitorului Ludwig van Beethoven, la 250 de ani de la naștere. Violonistul Alexandru Tomescu și pianistul Andrei Gologan vor interpreta Sonatele nr. 3 op. 12 în Mi bemol major și nr. 4 op. 23 în la minor din creația 'Titanului de la Bonn'.
Iar joi, 9 iulie, va avea loc concertul de închidere a seriei Alone Together Jazz Series, susținut de Sorin Zlat Trio.
Cele două evenimente amintite, desfășurate fără public în sală, vor fi trasmise în direct pe frecvențele Radio România Muzical și Radio România Cultural. De asemenea, Concertele roz vor fi difuzate în format video și pe conturile Facebook și Youtube Radio România Muzical și Orchestrele și Corurile Radio România: sâmbăta și duminica, înregistrările concertelor sunt programate, de la ora 19.00, în regim de premieră.
Larisa Clempuș