Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Sâmbătă are loc al patrulea episod al proiectului 'Pavilion'

Publicat: vineri, 19 Iunie 2020 , ora 0.00
Asociația Tribul artistic propune sâmbătă, 20 iunie, de la ora 11.00, un nou episod din cadrul proiectului Pavilion. Cel de-al patrulea moment al seriei este dedicat pianului, protagonistă fiind Andreea Spînu, pianistă la Opera Comică pentru Copii. Alături de artista amintită, vor mai evolua violoniștii Vlad Popescu (director artistic Eufonia Festival și Pavilion) și Radu Dunca (concert-maestru al Operei Naționale București). Muzicienii vor interpreta, între altele, piese de Enrique Granados și György Ligeti, iar gazda emisiunii va fi actorul Ionuț Marian Pîrvulescu. Evenimentul poate fi urmărit pe paginile de facebook Pavilion și Radio România Muzical.
Larisa Clempuș