Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Prelungirea termenului de inscriere la Concursul 'George Enescu'

Publicat: miercuri, 22 Aprilie 2020 , ora 0.00
Organizatorii Concursului Internațional 'George Enescu' anunță prelungirea termenului de înscriere pentru ediția din acest an. Artiștii se vor putea înscrie până la data de 29 mai 2020, iar condițiile de participare rămân aceleași - procedura de înscriere se desfășoară online, pe site-ul festivalenescu.ro. Schimbarea termenului limită vine ca urmare a solicitărilor primite de la tinerii muzicieni, dar și a prelungirii stării de urgență. Potențialii candidați sunt încurajați să se înscrie până pe 29 mai, fiind asigurați că, în caz de forță majoră, taxa de participare va fi returnată integral tuturor celor înscriși - inclusiv celor care nu au trecut de etapa de preselecție.
Vă amintim că ediția din acest an este programată să aibă loc între 29 august și 20 septembrie și va cuprinde 19 concerte și recitaluri deschise publicului larg.