Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Spectacolele săptămânii la Opera Națională din București

Publicat: luni, 2 Martie 2020 , ora 0.00
În această săptămână, Opera Națională din București oferă publicului său miercuri, 4 martie, de la ora 18:30, spectacolul 'Turandot', sub bagheta lui Tiberiu Soare și în regia lui Mario de Carlo. Dipticul format din 'Cavalleria Rusticana' de Pietro Mascagni și 'Paiațe' de Ruggiero Leoncavallo poate fi urmărit joi, 5 martie, în viziunea regizorală a lui Ion Caramitru, conducerea muzicală fiind asigurată de Vlad Conta. Sâmbătă, 7 martie, opera bucureșteană propune un diptic reunind 'Peer Gynt', pe muzica lui Edvard Grieg și cantata scenică 'Carmina Burana' de Carl Orff, sub bagheta lui Tiberiu Soare. Duminică, 8 martie, au loc două spectacole - începând cu ora 11, 'Motanul încălțat', în regia lui Gelu Colceag, dirijor fiind Ciprian Teodorașcu; de la ora 18:30 începe spectacolul 'Elixirul dragostei', regizor fiind Marco Gandini, Conducerea muzicală: Tiberiu Soare.
Petre Fugaciu