ACUM:
0.00
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio

Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concertele din Festivalul 'Enescu', în direct la Radio România Muzical

Bookmark and Share
Publicat: sâmbătă, 14 Septembrie 2019 , ora 0.00

Radio România Muzical transmite în direct astăzi, 14 septembrie 2019, toate concertele programate la București, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu. De la ora 11.00, îl puteți asculta pe pianistul Marc-Andre Hamelin, în lucrări de George Enescu și Samuel Feinberg. Recitalul de la Sala Auditorium va fi comentat de Lucian Haralambie.
La Sala Radio, de la ora 13.00, va avea loc un nou concert din seria Muzica secolului XXI. Orchestra Filarmonicii Moldova din Iași va fi dirijată de Brad Lubman, într-un program care cuprinde piese de Călin Ioachimescu, Michael Jarell, Johannes Maria Staud și Philippe Manoury. Participă violonistul Ilya Gringoltz, Cvartetul Ad Libitum și Grau - Schumacher Piano Duo. Comentează Mihai Stănescu.
Tot pe frecvențele Radio România Muzical veți putea asculta, în comentariul Andreei Kiseleff, concertul Orchestrei Filarmonicii din Liege, care va începe la ora 16.30, la Ateneul Român. Sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, vor fi interpretate Variațiunile pe o temă de Paganini pentru pian și orchestră din creația compozitorului Witold Lutoslawski, Rapsodia pe o temă de Paganini op. 43 de Serghei Rahmaninov, solist Denis Kozhukhin, și Vocea umană pentru soprană și orchestră de Francis Poulenc, cu solista Anna Caterina Antonacci în prim-plan.

În pauza concertului de la Ateneul Român, Editura Grafoart lansează cartea Școala de Artă în epoca de aur - Amintirile unei directoare de liceu, cu participarea autoarei Lavinia Coman.


Începând cu ora 19.30, Orchestra Filarmonicii din Oslo va evolua la Sala Palatului. Vasily Petrenko va dirija Poemul simfonic Don Juan de Richard Strauss, Simfonia concertantă op. 8 pentru violoncel și orchestră de George Enescu, solist Johannes Moser, și Simfonia a V-a de Piotr Ilici Ceaikovski. Comentează Ștefan Costache.
Ultimul eveniment al serii de 14 septembrie, Concertul de miezul nopții, va fi susținut de Orchestra Armonia Atenea dirijată de George Petrou. Pe afiș - opera în concert Arminio de George Friedrich Handel. Pe scena Ateneului Român, de la ora 22.30, vor cânta soliștii Max Emanuel Cencic, Sandrine Piau, Alexandra Kubas - Kruk, Ruxandra Donose, Sebastian Monti și Pavel Kudinov. La microfon - Anca Ioana Andriescu.

Larisa Clempuș