Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Transmisiuni directe ale săptămânii la RRM

Publicat: luni, 15 Iulie 2019 , ora 0.00
În această săptămână, postul nostru vă propune două transmisiuni directe de la serii estivale importante. Joi, 18 iulie, începând cu ora 20, are loc concertul de deschidere a Festivalului de la Verbier, susținut de violonistul ungur Kristóf Baráti și Orchestra Festivalului, sub bagheta celebrului Valeri Gergiev. Programul serii este alcătuit din două capodopere ale muzicii de secol XX: Concertul pentru vioară și orchestră de Béla Bartók și Simfonia a V-a de Dmitri Șostakovici. Comentează Irina Cristina Vasilescu. Vineri, 19 iulie, începând cu ora 21:30, pe frecvențele postului nostru veți putea asculta concertul de deschidere a Festivalului BBC Proms. La Royal Albert Hall, Corul și Orchestra Simfonică BBC vor evolua sub bagheta dirijoarei Karina Canellakis. În program sunt anunțate lucrări precum „Long is the Journey - Short is the Memory” în primă audiție, semnată de compozitoarea canadiană Zosha Di Castri, poemul simfonic „Vârtelnița de aur” de Antonín Dvoűák și Misa Glagolitică de Leoč Janáèek. Transmisiunea directă va fi prezentată de Andreea Kiseleff.