Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

'I remember Johnny' - Omagiu adus lui Johnny Răducanu la ARCUB

Publicat: joi, 13 Septembrie 2018 , ora 0.00
În această seară se deschide Stagiunea de jazz ARCUB cu concertul intitulat „I remember Johnny”, omagiu adus lui Johnny Răducanu. Programul este alcătuit din noi orchestrații ale unor lucrări precum „Blues Monday”, „October Song” sau „Jocul Țambalelor”, realizate de curatorul și saxofonistul Cristian Soleanu. Acesta va cânta alături de pianistul Albert Tajti, Paolo Profeti la saxofon alto, Florian Radu la trombon, Vlad Popescu la baterie și - unul dintre colaboratorii lui Johnny Răducanu în anii '90 - Ioan Baranga la contrabas. Concertul începe la ora 20 și are loc în Sala mare de la ARCUB.