Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Evenimente multiple în programul de astăzi al Festivalului 'Innersound'

Publicat: marți, 28 August 2018 , ora 0.00
Ediția a V-a a Festivalului Innersound se deschide astăzi, 28 august 2018, în mod oficial, de la ora 19:00, la Galateca din București. Începând cu ora 19:30, evenimentele se succed după cum urmează: vernisajul lucrărilor selecționate în cadrul competiției de muzică electronică „100 de ani de sunete românești”, din al cărei juriu au făcut parte Zoli Toth, Mitoș Micleușanu, Cătălin Crețu și Tudor Feraru, este urmat de un live performance susținut de Zoli Toth și de prezentarea aplicației interactive „MSing with Trauma”, realizată de Ioana Dobroiu. În încheierea programului, de la ora 20:15, compozitorul Cătălin Crețu prezintă un performance interactiv care traduce undele cerebrale în flux sonor, intitulat „Do your music through my brain”.
Ana Diaconu