Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Corul Regal - Turneu aniversar

Publicat: sâmbătă, 30 Iunie 2018 , ora 0.00
Mâine, 1 iulie 2018, va avea loc primul concert din cadrul Turneului Aniversar al Corului Regal. Ansamblul va împlini vineri, 6 iulie, 6 ani de la înființare. De asemenea, seria de concerte este dedicată Centenarului Marii Uniri, dar și celor 109 împliniți, în 30 iunie, de la nașterea compozitorului Paul Constantinescu.
Tot în cadrul acestui turneu va debuta la pupitrul Corului Regal dirijorul Andrei Stănculescu, în cadrul seriei fiind prezentată noua formulă de concert. Duminică seară, de la ora 19:00, la Sala "Atrium" a Bibliotecii Naționale a României, ansamblul va interpreta lucrări de Adrian Pop, Alexandru Pașcanu, Tudor Jarda și Mihail Jora, între alții. Li se vor alătura membrii Corului BRD și pianistul Vlad Gînța. Primul concert din cadrul Turneului Aniversar al Corului Regal va fi realizat cu participarea actriței Irina Bucescu.