Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concertul Orchestrei Naționale Radio, dirijat de Julien Salemkour

Publicat: miercuri, 31 Ianuarie 2018 , ora 10.16
Vinerea aceasta, în 2 februarie 2018, de la ora 19,00, veți putea asculta la Sala Radio sau în direct la Radio România Muzical Actul II al operei "Tristan și Isolda" de Richard Wagner. Orchestra Națională Radio va fi dirijată de Julien Salemkour. Soliști: tenorul Marius Vlad Budoiu și soprana Barbara Krieger - în rolurile titulare. Împreună cu ei se vor afla pe scenă mezzo-soprana Aura Twarowska, basul Daniel Pannermayr și tenorul Adrian Dumitru.
Pe afișul concertului mai este înscris și Sextetul "Noapte transfigurată" în versiune pentru orchestră de coarde din creația lui Arnold Schönberg.
Larisa Clempuș