Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

'I quattro alti' - recital la Institutul Cultural Român

Publicat: luni, 6 Martie 2017 , ora 0.00

Miercuri, 8 martie 2017, de la ora 18:30, publicul este invitat la sediul Institutului Cultural Român pentru a-i audia pe violiștii Theodor Andreescu - tânăr muzician recent selectat ca membru în Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, Michael Carol Mai Antal, Iulian Popovici și Sorin Spasinovici - membrii grupului "I quattro alti".

Concertul vă propune stiluri muzicale diverse, de la clasic la modern sau rock, adaptate pentru violă. Repertoriul ales este dedicat publicului larg și cuprinde selecțiuni din opusuri de Astor Piazzolla, Georg Friedrich Händel, Antonín Dvoűák, The Beatles, Grigoraș Dinicu, Consuelo Velázquez, Coldplay și Johann Strauss. Melodiile alese pun în valoare timbrul special, dar prea puțin cunoscut al violei. Aranjamentul muzical este realizat de Sorin Spasinovici.

Tinerii violiști sunt totodată membri ai asociației "Rute Muzicale", iar cu ocazia datei de 8 martie vor anunța, în premieră, un proiect internațional inedit: "EUYO meets the Professionals: Viola Edition!/ EUYO întâmpină profesioniștii: ediție de violă".

"Ideea proiectului a pornit de la întâlnirea muzicală a doi membri ai Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene - Theodor Andreescu, membru curent din anul 2015 și Sorin Spasinovici, membru între anii 2013 si 2016 - cu doi artiști ai Orchestei Naționale Radio. Michael Carol Mai Antal și Iulian Popovici sunt chiar șefii partidei de violă a acestei orchestre, astfel existând un schimb de experiențe, informații și formându-se o coeziune între ,,produsele" uneia dintre cele mai bune orchestre de tineret din lume și o orchestră profesionistă de prestigiu din România."I quattro alti" lansează, astfel, o idee de proiect care poate fi folosită și în alte țări, de către alți membri EUYO, care ar dori un schimb de experiență cu muzicieni profesioniști", spun Theodor Andreescu și Sorin Spasinovici.