Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Corul Solemnis - concert în cadrul Stagiunii 'Paul Constantinescu'

Publicat: luni, 6 Martie 2017 , ora 9.05

Corul Solemnis va concerta în această seară de 6 martie 2017 în cadrul Stagiunii "Paul Constantinescu". Publicul este invitat, de la ora 19:00, la Sala "George Enescu" a Universității Naționale de Muzică din București pentru a audia un program din care fac parte lucrări de Ioan D. Chirescu, Constatin Arvinte, Sabin Păutza, Gheorghe Danga și Corneliu Cezar. Ansamblul va fi condus de Florentina Brescanu și Alexandru Mija iar în posturi solistice vor evolua Isabella Maria Preda, Del Vasilache, Radu Mihalache și Elena Mihaela Neagu.

Corul Solemnis este continuatorul unei tradiții muzicale în cadrul parohiei Delea Nouă din București, acolo unde s-au perindat personalități muzicale ca Victor Giuleanu, Gheorghe Bazavan, Constantin Romașcanu și Vasile Veselovschi.