Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Lansare de carte Andrei Vieru la Târgul Gaudeamus Radio România

Publicat: duminică, 20 Noiembrie 2016 , ora 0.00
Se încheie astăzi, 20 noiembrie 2016, la Pavilionul Central Romexpo, Târgul Gaudeamus Radio România, care poate fi vizitat până la ora 20,00.
Între evenimentele programate, vă recomandăm lansarea volumului "Elogiul vanității" semnat de pianistul Andrei Vieru și apărut la Editura Humanitas. Lansarea, însoțită de o sesiune de autografe, are loc începând cu ora 15 și 30 de minute. Participă Andrei Vieru și Sever Voinescu.

"Omul care, privind în străfundul sufletului, aspiră sincer să afle ceva riscă să descopere despre sine adevăruri nu foarte măgulitoare. Teama de a face asemenea descoperiri conduce, cum era și de așteptat, la ideea imposibilității cunoașterii de sine. Această idee ne convine: preferăm să ne odihnim capul în întunericul călduț al nisipului, decât să ne vedem, la lumina zilei, mutra de struț. Cunoașterea de sine riscă să devină o insultă la adresa amorului propriu, deși ea rămâne, nu mai puțin, o năzuință trufașă. Un ideal ce așează Adevărul mai presus de Bine și de bunele intenții cu care e pavat drumul spre iad. Un ideal ce așează, de asemenea, Adevărul mai presus de Frumos – adică de simbolul (cum s-a spus) al binelui moral și, chiar în mai mare măsură, al lumii aparențelor.“ Andrei Vieru