Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Două manifestări în programul Operei Naționale București

Publicat: sâmbătă, 12 Noiembrie 2016 , ora 0.00
De la ora 11.00, în foaierul Operei Naționale București poate fi urmărit spectacolul "Parafraze cu parfum interbelic - o nostalgie cu părinți, o descoperire pentru copii", cu muzică din repertoriul interpreților Maria Tănase, Zavaidoc, Dorel Livianu, Cristian Vasile, Jean Mascopol, Titi Botez și texte din creația autorilor Anton Pann, Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Constantin Tănase, Adrian Păunescu. Participă pianista Eugenia Victoria Șandru, violonista Irina Furdui, flautista Petra Pană, soliștii vocali Andrei Lazăr, Sorana Negrea, Daniel Filipescu, actorii Tudor Morar, Liviu Popa, Tudor Morgovan, Răzvan Răduță, Corul de Copii al Operei Naționale București. Concepția, aranjamentele muzicale și realizarea spectacolului sunt semnate Smaranda Morgovan, care va asigura și conducerea muzicală.

Iar de la ora 18.30, la Opera Națională București este programat spectacolul "Bărbierul din Sevilla" de Gioachino Rossini, în regia și scenografia semnate Matteo Mazzonni, desfășurat sub bagheta dirijorului Marcello Mottadelli, coordonatorul artistic muzical al Operei Naționale București. Premiera a avut loc joi, 10 noiembrie, iar spectacolul de astăzi îi va aduce pe scenă pe Maria Jinga - Rosina, Adrian Mărcan - Figaro, Tiberius Simu - Contele Almaviva, Vicențiu Țăranu - Bartolo, între alții.