Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

S-a stins din viață Nicolae Coman, compozitor și unul dintre marii profesori ai Universității Naționale de Muzică

Publicat: joi, 27 Octombrie 2016 , ora 11.46
Compozitor, profesor, poet, traducător și muzicolog născut la București în 23 februarie 1936, Nicolae Coman s-a stins din viață astăzi, 27 octombrie 2016. Muzicianul a studiat la Conservatorul din București (între 1953-1959) cu Mihail Jora, Victor Iușceanu, Paul Constantinescu, Zeno Vancea, Tudor Ciortea și George Breazul. Cercetător științific la Institutul de folclor din București (în perioada 1960-1963), apoi asistent, lector, conferențiar și profesor (din 1992) la catedra de compoziție a Conservatorului bucureștean, Nicolae Coman a publicat studii și articole în Revista "Muzica", Revista de Folclor, România Literară și altele, a scris versuri pentru lucrări vocale, corale și vocal-simfonice, a tradus librete de operă, poeme și poezii din lirica universală, a susținut conferințe, prelegeri, concerte-lecții, comunicări științifice, a realizat emisiuni radiofonice și de televiziune, și-a lansat un volum de poezii cu ocazia aniversării a 70 de ani, în cadrul festivității organizate de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor. Nicolae Coman a fost compozitor de lucrări simfonice, camerale și vocal-instrumentale, lecții de stil și rafinament armonic.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!