Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Muzica lui George Enescu, în Stagiunea Filarmonicii din Berlin

Publicat: marți, 25 Octombrie 2016 , ora 0.00
Vineri, 28 octombrie 2016, Institutul Goethe din București și Universitatea Națională de Muzică din Capitală propun un nou concert în transmisiune directă de la Filarmonica din Berlin. În Studioul de operă și multimedia al Universității Naționale de Muzică din București va putea fi urmărit, de la ora 21,00, concertul Orchestrei berlineze dirijat de Ivan Fischer, cu soprana Christiane Karg solistă. Programul se va deschide cu muzică de George Enescu - Preludiul la unison din Suita nr. 1 op. 9 pentru orchestră, lucrare urmată de Muzica pentru instrumente de coarde, percuție și celestă de Bela Bartok, arii pentru soprană și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart și Simfonia nr. 38 KV 504 "Praga" din creația aceluiași compozitor austriac.
Filarmonica din Berlin a concertat pentru prima dată în România în 2015, în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu" și va reveni în 2019 la București, în deschiderea aceluiași festival.