Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Nadia Trohin pe scena Clubului de Jazz și Blues ICR

Publicat: luni, 27 Iunie 2016 , ora 0.00
Un nou concert are loc astăzi, 27 iunie 2016, la Clubul de Jazz și Blues ICR, în Sala Mare a Institutului Cultural Român, din Aleea Alexandru nr. 38. De această dată, accentul va fi pus pe procedeul de esență al generării jazz-ului - improvizația. Pregătit să explice fenomenul, să-și susțină argumentația cu semnificative ilustrări video și audio, Florian Lungu, ajutat de producătorul american Norman Granz, va apela la nume celebre ale jazz-ului de peste ocean - precum saxofoniștii Coleman Hawkins, Charlie Parker, trompetiștii Harry "Sweetes" Edison, Roy Eldridge, pianiștii Hank Jones, Duke Ellington sau Count Basie. În partea a doua a serii va evolua în fața publicului grupul "Nadia Trohin & Friends", talentata vocalistă fiind secondată de pianistul Albert Tajti și de bass-istul Michael Acker. Ca de obicei, intrarea publicului la Clubul de jazz și Blues este liberă. Ora de începere este 19.00.