Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Orchestra Mondială a Medicilor, concert la Ateneu

Publicat: sâmbătă, 28 Mai 2016 , ora 0.00
Astăzi, 28 mai 2016, are loc ultimul dintre cele trei concerte susținute de Orchestra Mondială a Medicilor în țara noastră. Ansamblul, care reunește aproximativ 100 de medici din întreaga lume, se află pentru prima dată în România, iar cauza pe care formația o sprijină este înființarea unei rețele naționale de telemedicină pentru epilepsie. Orchestra Mondială a Medicilor este condusă de Ștefan Willich, medic cardiolog, profesor la Centrul Medical Universitar Charité din Berlin și fost președinte al Conservatorului de Muzică "Hanns Eisler" din Berlin. După concertele pe care le-a susținut la Cluj și Brașov, ansamblul evoluează astăzi la Ateneul Român din București, cu un program care cuprinde lucrări de Șerban Nichifor, Hector Berlioz și Ludwig van Beethoven. Solistă violista: Aida Carmen Soanea.