Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Seară de jazz cu Big Band-ul Radio

Publicat: luni, 18 Aprilie 2016 , ora 0.00
Astăzi, 18 aprilie 2016, de la ora 19.00, Big Band-ul Radio vă invită la o seară de jazz cu o invitată specială. La Sala Radio o veți putea aplauda pe vocalista de jazz Luiza Zan, care va lansa cu acest prilej și noul său album intitulat “Live!” - o colecție de teme evergreen ale jazzului, înregistrată alături de Big Band-ul Radio, dirijor Ionel Tudor. Apariția discografică poartă marca Editurii Casa Radio. Derulat sub bagheta dirijorului Ionel Tudor și prezentat de Florian Lungu, evenimentul propune publicului iubitor de jazz piese de pe albumul nou lansat, între care: Fly Me to the Moon, Kansas City, A Night in Tunisia, Love for Sale, Angel Eyes, Night and Day. Puteți asculta acest concert și în transmisiune directă la Radio România Muzical, on-air și on-line.