Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Un nou recital organizat de Fundația Culturală Remember Enescu

Publicat: joi, 24 Martie 2016 , ora 0.00
Seria concertelor săptămânale organizate de Fundația Culturală "Remember Enescu" aduce astăzi, 24 martie 2016, la Școala Gimnazială de Arte nr.4 din capitală, tineri interpreți de la Colegiul Național de Muzică George Enescu, de la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti și de la Universitatea Națională de Muzică din București. Recitalul intitulat "Speranțe, confirmări" începe la ora 17.30 și are în program creații semnate Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart și Franz Schubert, între alții. La pian: Otilia Costea și Smaranda Ilea. Prezintă prof. Mihaela Tomescu.