Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

French Swing, Jazz & tango - la ceainăria 'La un Ceai'

Publicat: vineri, 22 Ianuarie 2016 , ora 0.00

Ceainăria "La Un Ceai" găzduiește astăzi, 22 ianuarie 2016, o seară romantică pe muzica anilor '30 din Micul Paris - Bucureștiul interbelic, cu tango și cântece franțuzești pe acorduri de swing-jazz, interpretate de Diana Tudor - voce și pianistul Alexandru Burcă. Spectacolul este programat pentru ora 20:00.

Diana Tudor a susținut numeroase recitaluri și concerte în București și în țară, interpretând chansonete, pagini de café-concert, musical, jazz-swing și altele în cadrul 'Bucharest Music Film Festival' (ARCUB), Festivalului 'Simfonii de Vară' din București, la Teatrul Regina Elisabeta, godot Cafe Teatru și la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila.

Alexandru Burcă este pianist la Teatrul de Operetă și Musical 'Ion Dacian' din București și laureat (cu premiul I) al Concursului Internațional de pian 'Ludwig van Beethoven' din Italia, precum și al altor concursuri naționale și internaționale: Concursul de Interpretare Pianistică 'Pro Piano', Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală 'George Georgescu', Concursul Național de Interpretare Instrumentală 'W. A. Mozart'.