Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert de colinde la Opera Națională București

Publicat: luni, 21 Decembrie 2015 , ora 0.00
Astăzi, 21 decembrie, la Opera Națională din București, se va desfășura concertul de colinde și cântece de Crăciun „Noapte de Crăciun”, susținut de Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, dirijată de către arhid. asist. univ. dr. Ion-Iulian Dumitru.
Corala bărbătească ortodoxă "Armonia" a fost înființată în anul 2001, la inițiativa arhid. asist. univ. dr. Ion-Iulian Dumitru, în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea. În acel an, corala a obținut prima diplomă de excelență, la Festivalul de colinde "Leru-i ler" și a lansat albumul "Sfărâmând porțile iadului", realizat în studiourile Electrecord — București. Corala "Armonia" numără 25 de membri-clerici, studenți și masteranzi ai Facultăților de Teologie și Arte ale Universității "Ovidius" din Constanța. Ora de începere este 18.00.