Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Requiem - Mozart pentru victimele din Colectiv

Publicat: joi, 26 Noiembrie 2015 , ora 10.11

Universitatea Națională de Muzică București și Fundația Calea Victoriei organizează astăzi, 26 noiembrie 2015, un concert caritabil pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv. De la ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al instituției de învățământ amintite va fi interpretat Requiemul de Wolfgang Amadeus Mozart.

Soprana Andreea Novac, mezzo-soprana Maria Jinga, tenorul Liviu Indricău și baritonul Cătălin Țoropoc vor fi soliștii Corului de Cameră Accoustic, pregătit de Daniel Jinga și ai Symphactory Orchestra, ansambluri dirijate în această seară de Tiberiu Soare.

Intrarea este liberă, iar participarea se face pe bază de înscriere pe site-ul contact@victoriei.ro. Fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi direcționate către Fundația Estuar, care a deschis o campanie mai amplă de strângere de fonduri pentru victimele din Colectiv.