Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Muzica orașului sau Bucureștiul povestit prin intermediul muzicii pentru pian

Publicat: luni, 9 Noiembrie 2015 , ora 7.34
Muzica orașului este titlul unui nou proiect care va debuta mâine, 10 noiembrie 2015, la Universitatea Națională de Muzică din București. Publicul prezent va avea ocazia să descopere cele mai importante clădiri din capitală, prezentate prin intermediul unor sonorități care redau atmosfera unor vremuri în care muzica se făcea auzită nu doar în sălile destinate concertelor, ci și în alte spații mai puțin convenționale. Astfel, veți avea ocazia de a descoperi istoria unor clădiri și locuri din București precum Ateneul Român, Palatul Cantacuzino, Grădina Ioanid, Blocul Scala dar și clădiri moderniste, prin intermediul unui puzzle sonor format din lucrări pentru pian de Claude Debussy, Camille Saint-Saens, George Gershwin, Francis Poulenc și Igor Stravinsky. Naratori muzicali vor fi pianiștii Adriana Toacsen, Alexandru Răileanu și Delia Pavlovici, în calitate de invitată. Evenimentul va fi reluat și la Ateneul Român sâmbătă, 15 noiembrie 2015. Ora de începere este 19:00.