Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Debutul proiectului Arcub Chamber Music Series

Publicat: joi, 15 Octombrie 2015 , ora 9.12
ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București organizează începând de astăzi, 15 octombrie 2015, o primă serie de concerte de muzică de cameră cu participare internațională la București, sub titlul “DA CAPO - ARCUB CHAMBER MUSIC SERIES”. De la ora 19 și 30 de minute, la Sala Mare a Centrului ARCUB din strada Lipscani nr. 84-90, concertul de deschidere va fi susținut de violonistul Vlad Stănculeasa, violistul Răzvan Popovici, violoncelistul Valentin Răduțiu și de pianistul Oliver Triendl. Vor fi prezentate Trio în Sol major de Ludwig van Beethoven, Elegie pentru vioară și pian de Milan Mihajloviæ, Salut d'amour pentru violă și pian de Edward Elgar și Niccolò Paganini - Variațiunile pe o temă din opera "Moise în Egipt" de Rossini.
Programul “DA CAPO - ARCUB CHAMBER MUSIC SERIES”se va desfășura până în luna mai 2016 și propune câte un eveniment în fiecare lună.

http://www.arcub.ro/agenda_detail.php?id=1081