Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Corul Radio sărbătorește împlinirea a 75 de ani cu un concert

Publicat: joi, 30 Aprilie 2015 , ora 0.00
Corul Academic Radio sărbătorește în 2015 75 de ani de existență, fiind cea mai longevivă formație vocal-simfonică din România. După un prim concert aniversar a cappella, susținut în luna februarie și dedicat muzicii corale universale, astăzi, 30 aprilie 2015, ansamblul propune publicului un concert cu muzică românească. Dirijorul corului, Dan Mihai Goia, a selectat creații corale compuse, între alții, de Radu Paladi, Irina Odăgescu-Țuțuianu, Felicia Donceanu și Vasile Timiș. Acompaniază la pian Carmen Săndulescu. Solist: Nicolae Simonov. Invitați sunt actorul Ionuț Kivu și percuționistul Alexandru Matei. Concertul are loc la Sala Radio și poate fi ascultat și în transmisiune directă la Radio România Muzical, de la ora 19.00.