Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

World Radio Day la Radio România Muzical

Publicat: vineri, 13 Februarie 2015 , ora 0.00
Radio România Muzical participă și în acest an la proiectul internațional propus de Unesco, intitulat World Radio Day - Ziua Internațională a Radioului. Tema acestei a patra ediții este "Tinerii și radioul" și va fi pusă în valoare în cadrul emisiunilor Musica Viva, de la ora 7.00 și Perpetuum mobile, de la ora 17.00, avându-i realizatori pe Dan Ghineraru, respectiv Ștefan Costache. Pe parcursul acestor emisiuni veți putea asculta înregistrări ale unora dintre cei mai valoroși tineri muzicieni români, promovați și susținuți de Radio România Muzical: Alexandra Dariescu (pe care International Piano Magazine a inclus-o în topul celor 30 de pianiști cu o carieră spectaculoasă, cu vârsta sub 30 de ani), Răzvan Stoica (primul român câștigător al Concursului "New Talent Bratislava" - ediția 2013, la care a participat la propunerea Radio România Muzical), Sânziana Mircea (laureată a Secțiunii Arte în cadrul Galei Studenților Români din Străinătate), Alina Azario (al cărei CD cu lucrări de Rameau și Debussy a câștigat Campania Radio România Muzical - "Votează Discul de Muzică Clasică al anului 2014"), Alexandra Bobeico (situată pe locul I la COncursul "Concertino Praga", ediția 2013), Andrei Ioniță și Florin Mitrea (laureați ai Concursului ARD - Munchen, ediția 2014), Cristian Măcelaru (dirijor în rezidență al Orchestrei din Philadelphia) și Cvartetul "Arcadia" (Câștigător al Concursurilor Internaționale de Muzică de Cameră de la Osaka - 2014 și Wigmore Hall de la Londra, 2012).