Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Ștefan Cazacu și Daniel Dascălu la Ateneul Român

Publicat: marți, 10 Februarie 2015 , ora 0.00
Ca în fiecare seară de marți și astăzi, 10 februarie 2015, în Sala Mică a Ateneului Român puteți urmări un recital instrumental inclus în cadrul binecunoscutei "Stagiuni de marți seara". De această dată în fața publicului se vor afla violoncelistul Ștefan Cazacu și pianistul Daniel Dascălu, alături de violonistul Caius Hiticaș, în calitate de invitat. În program, Sonata în Do major pentru violoncel și pian de Serghei Prokofiev, partea a V-a "Laudă eternității lui Iisus" pentru violoncel și pian din Cvartetul pentru sfârșitul timpului de Olivier Messiaen și Trioul nr. 2 în mi minor de Dmitri Șostakovici. Recitalul începe la ora 19.00.