Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Roxana Constantinescu la Opera Națională București

Publicat: duminică, 26 Ianuarie 2014 , ora 11.00

Opera Națională București vă așteaptă în această seară de 26 ianuarie 2014 cu unul dintre cele mai populare titluri ale istoriei lirice : « Bărbierul din Sevilla » de Gioachino Rossini. Producția prilejuiește apariția pe scenă a lui Tiberiu Simu - « Contele Almaviva », Iordache Basalic - « Figaro » și a Roxanei Constantinescu - în rolul « Rosina », printre alții. Spectacolul este regizat de George Teodorescu, iar conducerea muzicală îi revine lui David Crescenzi. În paralel cu spectacolul amintit se va desfășura un atelier pentru copii inspirat din basmul « Albă-ca-Zăpada » și desfășurat de angajați ai ONB, care îi vor iniția pe cei mici în universul muzicii de operă.