Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Spectacol aniversar Elena Moșuc - la Opera Națională București

Publicat: sâmbătă, 18 Ianuarie 2014 , ora 12.40
Soprana Elena Moșuc este aniversată în această seară de 18 ianuarie 2014 de Opera Națională București, într-o reprezentație specială a uneia dintre cele mai cunoscute opere verdiene - "La Traviata". Elena Moșuc este o solistă cu o bogată carieră internațională, construind în timp o frumoasă legătură profesională cu Opera din Zürich, acolo unde și-a demonstrat talentul în diverse roluri, precum Regina Nopții, Konstanze, Donna Anna, Lucia di Lammermoor, Gilda sau Violetta. Elena Moșuc a fost invitată să cânte pe scene europene de primă mărime - la Milano, Viena, Londra, Paris, Roma, Berlin, Hamburg sau Barcelona, în festivaluri de renume (Salzburg, Verona), dar și în S. U. A. (la New York și Dallas) și în Asia - în Japonia, China sau Coreea de Sud. Publicul din România o poate asculta în această seară, în rolul Violetta, la Opera Națională București unde, începând cu ora 19,00, conducerea muzicală va fi asigurată de Adrian Morar. Din distribuție mai fac parte tenorul Andrei Lazăr, și baritonul Ștefan Ignat.