Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert In Memoriam Iancsi Körössy - la Sala ArCub

Publicat: sâmbătă, 30 Noiembrie 2013 , ora 10.45
Astăzi, 30 noiembrie 2013, la Sala ArCub din Capitală este celebrată printr-un concert extraordinar de jazz memoria marelui pianist și compozitor de jazz Iancsi Körössy, stins din viață în 21 ianuarie anul acesta. Evenimentul îi aduce pe scena instituției amintite pe saxofonistul Nicolas Simion și pe prietenii săi - trompetistul Ryan Carniaux, pianistul Mircea Tiberian, Sorin Romanescu la chitară, basistul Chris Dahlgrenși percuționistul Drori Mondlak într-un program în care se regăsesc piese precum "Arde, Arde", "Jocul cu mingea", "Of…Of" și multe altele - semnate de Iancsi Körössy, cel renumit pentru arta de a pune împreună influențele folclorului cu sonoritățile jazzului. Concertul este programat să înceapă la ora 20.00. Același concert va fi oferit și la Palatul Ghika din București duminică, 1 decembrie, începând cu ora 20.00.