Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Verdi 200 – arii și parafraze

Publicat: marți, 22 Octombrie 2013 , ora 12.43
Opera Națională București organizează un recital vocal-instrumental cu titulatura "Verdi 200 - arii și parafraze", eveniment dedicat bicentenarului compozitorului italian. În Foaierul Galben, astăzi 22 octombrie 2013, vor fi prezentate arii celebre și parafraze instrumentale pe teme din opere de Verdi semnate de compozitori precum Franz Liszt, Franz și Karl Doppler, Antonio Bazzini, Giulio Briccialdi. Participă soliști vocali și pianiști ai instituției și instrumentiști invitați. Ora de începere - 19,00.