Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Festivalul 'Vară magică' la Ateneul Român

Publicat: luni, 12 August 2013 , ora 10.40
Orchestra de Tineret din Viena concertează astăzi, 12 august 2013, la Ateneul Român. Ansamblul înființat în urmă cu 25 de ani va interpreta, sub conducerea dirijorului Herbert Bock, pagini din creația compozitorilor austrieci Gustav Mahler, Wolfgang Sauseng și Anton Bruckner. Solist: baritonul Dominik Koninger. Concertul are loc de la ora 19,00, sub egida stagiunii estivale «Vară magică» organizată între 10 iulie și 21 august 2013 de Lanto Communication și Fundația «Prietenii muzicii - Serafim Antropov».

În cadrul aceluiași festival, miercuri, 14 august va avea loc concertul extraordinar «Capodopere ale muzicii de cameră», pe care îl vor susține artiști străini și români. Violoniștii Liviu Prunaru și Valentina Sviatlovskaya-Prunaru, pianista Maruxa Llorente și violoncelistul Marin Cazacu sunt doar câțiva dintre artiștii care vor evolua pe scena Ateneului Român, în lucrări de Mendelssohn, Rossini și Brahms. Ora de începere este 19,00.