Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Teatrul National de Opereta Ion Dacian lanseaza un album de sansonete

Publicat: miercuri, 10 Iulie 2013 , ora 13.01
Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian" lansează astăzi, 10 iulie 2013, la Librăria Humanitas Kretulescu din București, primul album de șansonete din România. Intitulat "Paris, mon amour", compact-discul cuprinde 21 de piese celebre selectate din spectacolul-colaj cu același titlu, prezent pe afișul instituției. Piesele, interpretate de soliștii, corul și orchestra Teatrului Național de Operetă "Ion Dacian", au fost reorchestrate și rearanjate de dirijorul Lucian Vlădescu. Inițiativa reprezintă o premieră în țara noastră și are ca scop apropierea publicului de spectacolul muzical. Albumul "Paris, mon amour" a mai fost prezentat în cadrul microstagiunii susținute de Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian" la Târgu-Mureș, în luna mai a acestui an. Spectacolul omonim este una dintre cele mai apreciate producții ale instituției, care imaginează o lume boemă, din care nu lipsesc curtezanele, florăresele, micii comercianți sau perechile de îndrăgostiți. Regizorul spectacolului, Răzvan Ioan Dincă declara, cu ocazia premierei spectacolului: "Am vrut să aduc pe scenă un Paris cu parfum de epocă, cel pe care îl vedem în fotografiile sepia, un amestec de grotesc, apetisant, fermecător și inaccesibil". Lansarea compact-discului "Paris, mon amour" va avea loc cu începere de la ora 19,00.