Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Celebrul violonist Maxim Vengerov - solist la Sala Mare a Palatului, în festivalul "RadiRo"

Publicat: joi, 27 Septembrie 2012 , ora 0.35

-La Sala Mare a Palatului, ora 19.30 marchează începutul concertului susținut de Orchestra Națională Radio condusă de Horia Andreescu, concert ce îl aduce în postură solistică pe celebrul violonist Maxim Vengerov. Vor putea fi ascultate Preludiul și fuga op. 17 nr. 2 de Constantin Silvestri, Concertul op. 77 pentru vioară și orchestră de Johannes Brahms și Simfonia a V-a în do minor de Ludwig van Beethoven. Și acest concert este transmis în direct la Radio România Muzical. Comentează Dan Ghineraru.