Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Dana Borsan si Amaury du Closel la Sala Radio

Publicat: miercuri, 25 Aprilie 2012 , ora 10.16
Pianista Dana Borşan este solista concertului propus in această seară, de la obişnuita oră 19.00, de Orchestra de Cameră Radio, in studioul "Mihail Jora" din Bucureşti. Invitat să manuiască bagheta dirijorală este Amaury du Closel din Franţa. Vor putea fi ascultate Legendele op. 59 nr. 6 şi 7 de Antonin Dvorak, Concertul nr. 1 op. 15 in Do major pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven şi Serenada nr. 2 op. 16 de Johannes Brahms. Concertul va fi transmis in direct de postul nostru de radio, incepand cu ora 19.00.