Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Radio România Muzical la Târgul Gaudeamus

Publicat: joi, 24 Noiembrie 2011 , ora 6.23
Astăzi, in cadrul Targului Internaţional "Gaudeamus - carte de invăţătură", sunteţi aşteptaţi la standul Radio Romania Muzical, aflat la nivelul 4.50, pentru a participa la concursul avand ca premii cărţi despre muzică din colecţia "Contrapunct" a Editurii Humanitas, titluri care au fost recenzate in emisiunile Radio Romania Muzical. Pentru iubitorii noutăţilor discografice, postul nostru organizează la standul Librăriilor Humanitas de la nivelul 7.70 trei prezentări de disc. Prima are loc astăzi, la ora 17,00 - Cristina Comandaşu, realizatoarea emisiunii de actualitate discografică "Music Box" va vorbi despre seria de discuri "Nicolo Paganini redescoperit", a casei Dynamic. La Ceainăria Gaudeamus de la nivelul 3.20, Asociaţia Italienilor din Romania vă invită, de la ora 15,30, la o prezentare cu ilustraţii muzicale intitulată "Alex Tomaselli şi muzica italiană". Iar la standul Editurii Curtea Veche are loc, la ora 16,30, lansarea volumului "Evul Mediu. Arhitectura şi muzica" de Adrian Leonard Mociulschi, cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.