Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Manifestarile zilei din Festivalul International "G. Enescu"

Publicat: sâmbătă, 3 Septembrie 2011 , ora 15.47
Radio Romania Muzical va transmite in direct astăzi patru dintre concertele inscrise in agenda Festivalului Internaţional "George Enescu". Primele două concerte fac parte din seria "Muzica secolului XXI / Enescu şi contemporani săi" şi vor fi susţinute de formaţii prestigioase din spaţiul muzical romanesc. De la ora 11,00 va evolua, in Studioul "Mihail Jora", de la sediul Radio Romania, Ansamblul "Hyperion" condus de Iancu Dumitrescu. Programul cuprinde patru prime audiţii absolute semnate de Chaya Czernowin, Hans Tutschku, Ana-Maria Avram şi Iancu Dumitrescu, dar şi o lucrare compusă de regretata Liana Alexandra. Invitat special va fi un muzician din S.U.A ., Stephen O'Malley, interpret la chitară electrică. Solişti: soprana Georgeta Stoleriu, pianista Verona Mayer şi Şerban Nichifor - violoncel. Următorul concert pe care il veţi putea urmări pe frecvenţele noastre ii va aduce pe scena Atenului Roman pe membrii ansamblului "Profil" şi pe dirijorul Tiberiu Soare. Incepand cu ora 17,00 vor fi interpretate, intre altele, lucrări de Anatol Vieru, Cristian Lolea şi John Adams. In cadrul seriei "Spectacole de Operă şi Balet" este programată in seara aceasta premiera spectacolului "Lohengrin" de Richard Wagner. Corul şi Orchestra Operei Naţionale Bucureşti vor fi conduse de bagheta dirijorului Cristian Mandeal, iar dintre solişti ii amintim pe tenorul sud-african Johan Botha - in rolul titular, soprana americană Emily Magee şi mezzo-soprana Petra Lang din Germania. Spectacolul va fi prezentat pe scena Operei bucureştene, de la ora 19,00. 30 de minute mai tarziu incepe, in Studio-ul "Mihail Jora", un nou concert sub genericul "Muzica secolului XXI / Enescu şi contemporanii săi". Programul va fi prezentat de Camerata Regală sub conducerea dirijorului Cristian Lupeş şi va reuni două prime audiţii absolute de Liviu Dănceanu şi Corneliu Dan Georgescu, dar şi Poemul "Issis" de George Enescu orchestrat de Pascal Bentoiu după schiţele compozitorului. Participă Corul "Preludiu" condus de Voicu Enăchescu. Solist: pianistul Horia Maxim. Ziua se va incheia cu Concertul de la miezul nopţii, susţinut, de la ora 22,30, de Orchestra Barocă din Veneţia, cu dirijorul Giuliano Carmignola la pupitru. Pe afiş sunt inscrise concerte din spaţiul italian preclasic, semnate de Antonio Vivaldi, Giuseppe Tartini şi Tomaso Albinoni. Ultimele două concerte despre care v-am vorbit vor fi difuzate in direct pe frecvenţele postului nostru. Pe langă aceste concerte, in cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu" sunt programate şi alte manifestări: Concursul de interpretare incepe astăzi la toate cele trei categorii: pian, violoncel şi vioară. Pe parcursul intregii zile se desfăşoară etapa I; competiţia pianiştilor este găzduită de Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, cea a violonceliştilor de Sala Mică a Ateneului Roman, iar violoniştii se vor intrece pe scena Sălii Mici a Palatului. Accesul publicului este liber. Intrarea este gratuită şi in Piaţa Festivalului, acolo unde continuă seria de concerte şi recitaluri incepută ieri. Astăzi vor putea fi ascultaţi tineri muzicieni de la diverse instituţii de invăţămant din ţară, dar şi Orchestra "Sinfonia Bucureşti" dirijată de Florin Totan, formaţie care va prezenta, de la ora 20,00, lucrări de Glinka, Haciaturian, Ceaikovski şi Borodin. Iar incepand cu ora 21,00, va fi proiectat filmul "In căutarea lui Beethoven". Vă reamintim, tot in Piaţa Festivalului, pană in 18 septembrie, puteţi vizita standul postului Radio Romania Muzical.