Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Teatrul Naţional de Operetă deschide "Zilele Bucureştiului"

Publicat: sâmbătă, 12 Septembrie 2009 , ora 18.39
Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" a programat pentru astăzi un concert intitulat "Invitaţie la vals", pe muzică semnată J. Strauss-fiul, J. Strauss-tatăl, J. Offenbach şi J. Brahms. Orchestra instituţiei va evolua, de la ora 19,30, in grădina Muzeului Naţional Cotroceni. Se deschide astfel Festivalul "Zilele Bucureştiului", găzduit de Muzeul amintit pană in data de 20 septembrie, dată la care capitala aniversează 550 de ani de la prima atestare documentară.