Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Spectacol-expoziție la Tescani

Publicat: vineri, 28 August 2020 , ora 0.00
Astăzi, vineri 28 august 2020, de la ora 17.00, la Secția "Dumitru și Alice Rosetti Tescanu - George Enescu" a Muzeului Național "George Enescu" din Tescani, județul Bacău se va desfășura spectacolul-expoziție "Dialogul Artelor". Inițiat de Asociația Noesis Enesco, evenimentul încheie cea de-a VI-a ediție a Întâlnirilor Muzicale Internaționale "Georges Enesco" de la Tescani și va îmbina teatrul cu muzica și cu pictura. În atmosfera creată de lucrările artiștilor plastici prezenți la cea de-a XLIV-a tabără de pictură, vor evolua tinerii cântăreți care au participat la cursul de măiestrie în arta vocală derulat on-line, începând din 23 august, de către soprana Nelly Miricioiu. Aceștia vor fi acompaniați de pianista Alina Pavalache, cea care, alături de regizoarea Anda Tabacaru, a susținut, la fața locului, pregătirea pedagogică și îndrumarea scenică. Spectacolul-expoziție va fi completat de participarea actriței Eliza Naomi Judeu.
Florica Jalba