Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concert la Biblioteca 'Teleki' din Târgu Mureș

Publicat: marți, 14 Iulie 2020 , ora 0.00
În curtea Bibliotecii 'Teleki' din Târgu Mureș, Filarmonica din oraș organizează începând cu ora 19, un concert cameral estival. 'Neumarkt Brass Quintet' este ansamblul ce concertează în această seară de 14 iulie; membrii formației sunt trompetiștii Ambrus László și Chițimia Ciprian, Radu Gavril la corn, Fábián András la trombon și Cosmin Boțan la tubă, invitatul special al serii fiind percuționistul Gombocz Avar. Programul serii este alcătuit din pagini din creația unor compozitori precum Wolfgang Amadeus Mozart, Hector Berlioz, Dimitri Șostakovici, Astor Piazzolla sau Dave Brubeck, printre alții.
Petre Fugaciu