Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Luiza Zan concertează în încheierea Carnavalului Filarmonicii din Sibiu

Publicat: sâmbătă, 15 Februarie 2020 , ora 0.00
Prima ediție a Carnavalului Filarmonicii se încheie astăzi, 15 februarie 2020, la Sibiu, cu un concert susținut de cântăreața Luiza Zan. Artista îi are parteneri de scenă pe membrii trupei Jazzpar Trio: Gáspár Csaba la vioară, Gáspár Álmos la chitară și Vitályos Lehel la contrabas. Artiștii revalorifică sound-ul și farmecul anilor 1930 din Parisul lui Django Reinhardt; acesta s-a lăsat inspirat de jazz-ul american, căruia i-a acordat elemente de originalitate, dând naștere stilului manouche jazz. Concertul "Luiza Zan & Jazzpar Trio" începe la ora 19.00, iar accesul se face direct din Parcarea Sălii Thalia.
Irina Cristina Vasilescu