Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Începe astăzi Turneul Twenty Shades of Music

Publicat: miercuri, 27 Septembrie 2017 , ora 0.00
Astăzi începe turneul pe care îl susțin, până în 9 decembrie, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și chitaristul Costin Soare pentru a promova discul "Twenty shades of music" lansat în primăvara acestui an. Potrivit prezentării din booklet realizată de Mihai Cojocaru, discul reprezintă "O propunere unică pentru piața muzicală din România și [...] aduce în prim plan exotismul, nuanțele subtile, emoțiile primare conținute în muzica Americii Latine și a Balcanilor, de la Istoria tangoului de Astor Piazzolla la Dansurile românești de Bela Bartok, de la muzica populară braziliană la cea macedoneană. Turneul se deschide astăzi, 27 septembrie, la Filarmonica "Banatul" din Timișoara, vor urma apoi concerte la Buzău, București, Pitești, Sibiu, Brașov și, în final, două concerte în China, la Beijing. Programul include lucrări de Celso Machado, Béla Bártok, Ariel Ramirez, Astor Piazzolla, Jorge Morel și Miroslav Tadic.
Radu Mihalache