Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Alexandra Dariescu la Iași

Publicat: miercuri, 24 Mai 2017 , ora 0.00

Pianista Alexandra Dariescu poate fi ascultată astăzi în orașul său natal, Iași, în cadrul Festivalului Internațional al Educației 2017. Este pentru prima dată când muziciana cântă alături de Filarmonica din Iași de când s-a stabilit în Marea Britanie, în urmă cu 15 ani. 

Concertul este programat de la ora 19.30, pe scena din fața Palatului Culturii. Alexandra Dariescu va interpreta, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat „Moldova”, condusă dirijoral de Gabriel Bebeșelea, cu care va colabora pentru prima dată, Rapsodia pe o temă de Paganini din creația lui Serghei Rahmaninov.