Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

'Concert pentru viitor' - la Brașov

Publicat: miercuri, 11 Noiembrie 2015 , ora 0.00

Pianistul Horia Mihail, violoncelistul Alessandro Menegardi și violonistul Cristian Mandu, ultimii doi și piloți de avion, susțin un proiect caritabil unic în România. Muzicienii amintiți vor concerta în această seară de 11 noiembrie 2015 la Sala Patria din Brașov pentru a ajuta la strângerea de fonduri pentru construcția unui centru regional dedicat tinerilor cu handicap mintal sever.

"Acest centru va include locuințe de tip familial și ateliere protejate, dedicate celor care, la vârsta de 18 ani, sunt excluși din sistemul de asistență socială și educație al statului, deși nu pot duce o viață complet independentă. O parte rămân în grija familiilor, însă pentru cei care sunt orfani, excluderea dintr-un sistem de asistență le pune în pericol nu doar posibilitatea unei reale incluziuni, ci chiar viața", spune psih. dr. Ovidiu Damian, directorul Asociației Hans Spalinger. Viitorul centru va fi deschis în comuna Jucu din județul Cluj, în parteneriat cu Habitat for Humanity Cluj, de serviciile sale putând beneficia tineri din întreaga regiune, iar construcția este preconizată să înceapă în cursul anului 2016.

Programul manifestării susținute de pianistul Horia Mihail, violoncelistul Alessandro Menegardi și violonistul Cristian Mandu, programată pentru ora 19:00, cuprinde lucrări de Piotr Ilici Ceaikovski și Astor Piazzola.