Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Noi manifestări din cadrul Festivalului 'Intrada'

Publicat: miercuri, 11 Noiembrie 2015 , ora 0.00

Zi plină și astăzi, 11 noiembrie 2015, în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Nouă "Intrada". În cea de-a patra zi a seriei, la Colegiul Național de Muzică "Ion Vidu" are loc, de la ora 17:00, Simpozionul "Nicolae Brânduș", în care este marcată și aniversarea compozitorului care anul acesta a împlinit 80 de ani. Vor concerta cu această ocazie percuționistul Doru Roman și Ansamblul de Percuție "Splash", condus de Alina Cuibariu-Jumuga, într-un program ce cuprinde lucrarea "Bowstring" semnată chiar de Nicolae Brânduș și "Rhytmodia", piesă de Diana Moș.

"Summe Gloriose Deus" de Aurelio Porfiri, "Cavalcada" de Remus Georgescu și "Joc din Oaș" de Mihai Moldovan sunt doar câteva dintre lucrările care vor fi interpretate în această seară de către Corul de copii al Colegiului Național de Muzică "Ion Vidu", în cea de-a doua manifestare "Intrada" a zilei. Ansamblul amintit va fi condus, de la ora 19:00, de Maria Gyuris, pe aceeași scenă urmând să evolueze și pianista Andreea Dumitrescu, Grigore Teodorescu - vibrafon, violonceliștii Alexandra Guțu și Daniel Mehedinți sau pianista Andreea Dumitrescu. Festivalul "Intrada" se desfășoară anul acesta până în 13 noiembrie.