Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul Duelul viorilor ajunge la Deva

Publicat: marți, 29 Septembrie 2015 , ora 0.00
Până în 4 octombrie se desfășoară în București și în țară prima parte a turneului "Duelul viorilor". Pentru a cincea oară, violoniștii Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru, însoțiți de pianistul Horia Mihail, apar în fața publicului cântând pe cele două instrumente extrem de valoroase pe care le dețin: Stradivarius, respectiv Guarnieri. Astăzi, 29 septembrie, la Casa de cultură din Deva, de la ora 19.00, vor fi interpretate lucrări cunoscute semnate de Paganini, Wieniawski, Ceaikovski, Gardel ș.a.
Următorul eveniment din cadrul turneului "Duelul viorilor" are loc mâine, la Sala Capitol a Filarmonicii din Timișoara.