Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Vă place tango? la Deva

Publicat: luni, 1 Iunie 2015 , ora 0.00
Violoncelistul Răzvan Suma, chitaristul Julio Santillan și cântăreața Analia Selis, cei trei muzicieni care sunt protagoniștii turneului național "Vă place Tango" ajung astăzi, 1 iunie 2015 la Centrul Cultural "Drăgan Muntean" din Deva. Continuând succesul înregistrat anul trecut, cei trei muzicieni prezintă și în 2015 piese de tango, milonga și vals, semnate de compozitori de marcă, de la celebrul argentinian Astor Piazzolla la Carlos Gardel și Sebastian Piana, ba chiar și pagini semnate chiar de Julio Santillan, unul dintre cei doi invitați speciali ai turneului. Concertul începe la ora 19.00.