Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Festivalul Muzicii de Cameră și Interpretare Solistică 'Tudor Jarda'

Publicat: miercuri, 5 Noiembrie 2014 , ora 0.00
În perioada 04 – 07 noiembrie 2014, va avea loc Festivalul Muzicii de Cameră și Interpretare Solistică "Tudor Jarda" al Formațiilor Instrumentale și Soliștilor din Armată, serie organizată de către Asociația Trompetiștilor din România, în parteneriat cu Serviciul Muzicilor Militare București, Universitatea Babeș - Bolyai și Cercul Militar din Cluj-Napoca, în colaborare cu Academia de Muzică „Gheorge Dima'', Universitatea Națională de Muzică din București și Universitatea de Arte din Târgu Mureș - Facultatea de Muzică.
Astăzi, 5 noiembrie, începe concursul soliștilor și formațiilor camerale care va fi găzduit de Sala de Spectacole a Cercului Militar Cluj-Napoca de la orele 17:00. Juriul acestui festival va fi alcătuit din ofițeri superiori ai Serviciului Muzicilor Militare din România, personalități artistice remarcabile ale învățământului muzical universitar din București, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, precum și din membri marcanți ai Uniunii Compozitoriilor și Muzicologilor din România.
Această ediție este dedicată împlinirii a 155 de ani de la înființarea Statului Major General al Armatei Române, iar proiectul suține candidatura orașului Cluj Napoca la Titlul de Capitală Culturală Europeana – 2021.