Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

La Filarmonica din Ploiești se deschide Stagiunea muzicii de cameră

Publicat: marți, 7 Octombrie 2014 , ora 14.30

Stagiunea de muzică de cameră 2014/2015 se deschide astăzi, 7 octombrie 2014 la Filarmonica "Paul Constantinescu" din Ploiești cu un recital instrumental susținut de violoncelistul Dan Cavassi și pianistul Viniciu Moroianu. Cei doi muzicieni propun un program sonor alcătuit din opusuri semnate de Paul Constantinescu, Ludwig van Beethoven, Serghei Prokofiev și Johannes Brahms. Recitalul începe la ora 19.00 și are loc în Sala de Concerte "Ion Baciu" din Ploiești.